Național Religie Ultima oră
Duminica a 9-a după Rusalii. Mâna din mijlocul furtunii
Duminica a 9-a după Rusalii. Mâna din mijlocul furtunii
09/08/2020 ⋅ 0 comentarii

La doar distanța a trei zile aflându-ne de momentul în care Dumnezeu Tatăl ne spunea din lumina plină de iubire a Taborului ”Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; de Acesta să ascultaţi!”, astăzi, Dumnezeu Fiul vine și ne spune prin mâna întinsă lui Petru în mijlocul furtunii ”Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi”.

Evanghelia zilei: ”În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.” (Matei 14, 22-34)

”Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă”

Răspunzând chemării Mântuitorului, Petru a mers pe valuri la fel ca Cel care îl chemase, într-o altfel de comuniune, iar atâta vreme cât ochii lui Petru au fost aţintiţi spre Hristos, furtuna n-a avut niciun efect asupra sa.  A pășit pe apă, însă când frica a depășit credința în intensitate, a început a se scufunda. Minunea credinței, încrederii, uceniciei, prieteniei, a regulilor, a dragostei, toate au pierit sub imperiul fricii și al neîncrederii. Rațiunea a stins minunea, însă chiar și așa, în mijlocul furtunilor personale o mână i se întinde și îl salvează.

”Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

 Îndoiala, semnul puţinei credinţe şi alungătoarea încrederii, încălcarea regulilor chiar și nescrise, paralizează și strică minuni! Pentru că îndoiala duce la dezbinare lăuntrică, îndepărtarea de ideal, și, de ce nu, pierdea busolei pe drumul spre Acasă. 

”Și urcându-se ei în corabie, s-a potolit vântul....”

Odată așezați la adăpostul corabiei, semn profetic al Bisericii ca arcă a salvării umanităţii şi a făpturilor, Hristos aduce pacea în sufletele ucenicilor și în natura dezlănțuită. Pace care atrage după sine închinarea ca semn al recunoașterii dumnezeirii Lui: ”Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”. 

Deloc întâmplător, bisericile noastre au forma simbolică a corabiei, iar Hristos numai ce ne-a fost arătat drept cârmaci în timpul Schimbării la Față de pe Muntele Taborului: ”De Acesta să ascultați!”. 

În răstimpul liturgic al Postului Adormirii Maicii Sale aflându-ne, în slujba Paraclisului sau a Acatistului, o identificăm chiar la catargul corabiei pe Fecioara Maria, cristelniţă, potir şi arcă a mântuirii, spunându-i, fiecare în parte și toți împreună: ”Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască!; Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieţi”.

În viața de zi cu zi, chiar în mijlocul furtunilor de tot felul, se poate întâmpla ca Dumnezeu, din chiar corabia Sa, Biserica, să îți întindă mâna printr-un om apărut de nicăieri, un om care să facă atât de multe pentru tine, într-un timp atât de scurt, încât totul să împrumute din aura unei minuni, să nu înțelegi ce ți se întâmplă, să faci acei ”pași pe mare” asemenea lui Petru, însă prin încălcarea ”regulilor” scrise doar în codul uceniciei, prieteniei, dragostei, responsabilității (în funcție de fiecare caz în parte) în loc să continui ”pașii pe mare” care să plinească minunea, tu să începi să te afunzi, și te afunzi din proprie voință, deliberat. Poți striga ”Doamne, scapă-mă!” sau poți înăbuși minunea prin încălcarea tuturor celor ”nescrise”, dar care te definesc ca om. 

Mâna salvatoare din mijlocul furtunilor personale apare când ne așteptăm mai puțin, dar la fel de bine o putem face să dispară. Întotdeauna alegerile ne aparțin. 

 

 

 

 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.