”Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino! Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta” (Tropar)

Născută în Alexandria, în sec. al IV-lea, era fiică de guvernator

Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încât toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maica sa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgânul Maximin.

„De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”, a spus Sfânta celor care doreau cu orice preț a o căsători. 

Mama ei o trimite la un duhovnic

Văzând că nu este cu putinţă a se afla vreun tânăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decât dânsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dânsa, iar Ecaterina zicea: „Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!” 

 Maică-sa cunoscând un părinte duhovnicesc, om sfânt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat-o pe Ecaterina şi a mers cu dânsa la acel bărbat, ca să primească un sfat bun de la dânsul. Văzând acesta pe fecioara cu chip frumos şi cu bună rânduială şi auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înţelegere, şi-a pus în minte s-o vâneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

”Eu ştiu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gândite. Apoi vistieria bogăţiei Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cât este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut”, i-a spus duhovnicul. 

Deși inițial Sfânta s-a întristat, crezând că este vorba de vreun domn pământesc, mai târziu, făcând tot ceea ce duhovnicul o învățase ajunge să Îl cunoască pe Mirele Ceresc care îi dă un inel de logodnă: ”Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pământesc”.

Nevrând să jertfească idolilor, Sfânta Ecaterina a fost întemnițată și torturată, iar pe când se pregăteau să o tragă pe roată, un înger a lovit toate instrumentele, stricându-le păgânilor planul. În cele din urmă, călăul i-a tăiat capul pe care ea îl așezase, smerită, sub sabie. 

Sfintele sale moaște, duse de un înger în Muntele Sinai

În secolul al IX-lea, la cinci sute de ani de la martiriul Sfintei Ecaterina, un monah sinait a avut o vedenie în care trupul luminos al Sfintei Ecaterina era ridicat de îngeri, imediat după moartea ei, pe un vârf în apropiere de Muntele Sinai, unde a rămas neatins. Când monahii au urcat pe vârful respectiv, au găsit intacte moaştele sfintei. De atunci, vârful poartă numele Sfintei Ecaterina.

Mâna pe care Sfânta Ecaterina i-a oferit-o Mirelui său, Iisus Hristos, se păstrează intactă şi astăzi, la mai bine de 1.700 de ani. Fiecare pelerin care ajunge la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai primeşte drept binecuvântare un inel inscripţionat cu numele sfintei mucenițe, în amintirea minunii pe care a săvârşit-o Mântuitorul Iisus Hristos cu Sfânta Ecaterina.

 Rugăciune către Sfânta Ecaterina

Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina!

Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta!