Național Ultima oră
Luptele de la Cotul Donului, în mărturiile veteranului de război Constantin Năstase: ”Moartea acționa în fiecare ceas”
Luptele de la Cotul Donului, în mărturiile veteranului de război Constantin Năstase: ”Moartea acționa în fiecare ceas”
07/08/2020 ⋅ 0 comentarii

La începutul lunii iunie, veteranul de război, general de brigadă în retragere Constantin Năstase era sărbătorit la împlinirea venerabilei vârste de 105 ani. 

”După ce am trecut Nistrul, am îngenunchiat, am sărutat pământul românesc, am zis Tatăl nostru şi am zis: Astăzi m-am născut a doua oară!”, spunea veteranul cu acea ocazie. 

A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, participând la campania din est de la început, în iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944. A luptat ca ofițer al Armatei Române în bătălia pentru Odessa și în confruntarea de la Cotul Donului. A scăpat cu viață din cumplita încercuire de la Cotul Donului și a mărșăluit mii de kilometri prin nesfârșita stepă din Rusia, la temperaturi de -40 de grade Celsius. După 75 de zile de marș a ajuns în țară.

Despre luptele de la Cotul Donului, generalul de brigadă în retragere Constantin Năstase povestește, conform unei relatări a Ministerului Apărării Naționale, următoarele: 

”Stăteam ghemuiți cu arma la picior, chirciți în mocirla de pe fundul tranșeelor, apa zmârcâia în bocanci la fiecare mișcare a picioarelor. În aceste condiții, moartea acționa în fiecare ceas, în fiecare zi, fără intervenția inamicului.”

1095 militari figurează în Registrul dispăruților Regimentului 19 Infanterie Caracal, în luptele din Cotul Donului. Același Regiment a suferit și pierderea a 200 de militari, iar 970 au fost răniți. Sunt 2265 militari pierduți în luptă dintr-un singur regiment, notează MApN. 

”Pe data de 1 mai 1942 am fost iar concentrat, deplasându-ne spre zona Cotul Donului. În ziua plecării era mare agitație, atât în curtea unității militare, cât și pe peronul gării Caracal. Lume multă adunată, femei cu copii în brațe, părinți, bunici, cu toții veniți să-i petreacă pe soții, copiii sau nepoții lor spre un drum necunoscut, de unde nimeni nu știa dacă se vor mai întoarce vreodată. Trenul, care ne aștepta în gară, era format din vagoane de persoane, dar și pentru vite (cai), armament și muniție, adică de toate câte sunt necesare în război. Când am fost invitați să ne urcăm în vagoane, pe peron s-a dezlănțuit jalea: plânsete, țipete, șiroaie de lacrimi… Era o despărțire cu multe necunoscute, plecam, dar nu știam dacă ne vom mai întoarce. Mă uitam și eu în zare să văd pe cineva din familia mea. Pe cine să văd însă când frații mei – Ion, Nicolae și Gheorghe – erau deja pe front.

Am ajuns în zonă, am ocupat poziția pe cota 106, pe malul drept al Donului, pe malul stâng aflându-se trupele sovietice. Vântul sufla mai mereu cu putere aducând ploi reci și furtuni de zăpadă, iar temperaturile coborau până spre minus 40 grade, încremenind totul în jurul său. Apărea o ceață formată din cristale mici de gheață albă, care ne produceau lacrimi ce înghețau pe obraz, pe mustăți sau pe bărbie. ” – mărturisește veteranul de război general de brigadă (rtr.) Constantin Năstase.

Atunci când vorbim de Cotul Donului, vorbim de istoria militarilor români căzuți în 1942 la Cotul Donului și în Stepa Calmucă, cea mai sângeroasă bătălie din istoria românilor. 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.