”Purtătorule de chinuri, Sfinte şi tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre!” (Tropar)

Fiecare zi de 27 iulie a fiecărui an este așezată sub ocrotirea și spre prăznuirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. 

Născut în anul 284, în Nicomidia, din părinții Eustorgios, senator păgân, și Evula, care era creștină, a primit numele de Pantoleon, care în traducere înseamnă ”cel în toate puternic ca un leu”.

Și întru toate cele ale lui Hristos avea să se arate puternic ca un leu cel care adesea era numit ”doctor fără de arginți”, căci nu a umblat după averi ci s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui. Întreaga sa viaţă a fost sub semnul ajutorării semenilor săi, bolnavi cu trupul dar mai ales cu sufletul, devenind o pildă de curaj, smerenie şi altruism, un reper moral şi spiritual.

Tatăl său a avut iniţiativa de a-l da pe cel mic, spre îngrijire, lui Eufrosin, renumit medic, iar Pantoleon a ajuns, în timp, la o cunoaștere aprofundată a tainelor medicinei. Atât de mult a ajuns să înveţe, încât însuşi împăratul Maximian (286-305) i-a remarcat calităţile şi şi-a exprimat intenţia de a-l aduce la palatul său, ca medic particular.

Însă preotul Ermolae a ajuns să îl cunoască pe tânăr şi i-a povestit despre adevăratul Doctor, adevăratul Dumnezeu.

„Crede-mă, tinere, când spun că arta lui Asklepios, Galen şi a celorlalţi doctori antici, pe care tu o studiezi, poate să ofere foarte puţin ajutor celor care studiază lucrările lor. Mai mult, zeii pe care Maximian îi venerează nu sunt nimic mai mult decât manifestări invocate din fabule mincinoase pe care oamenii le cred. Adevăratul Dumnezeu este unul: Iisus Hristos. Dacă tu vei crede în El cu toată inima ta, El va vindeca orice boală fără aplicarea nici unei plante medicinale. Prin harul Lui, El curăţă leproşii, mântuieşte pe cei posedaţi de demoni, opreşte hemoragiile şi vindecă şi alte boli implacabile şi incurabile. Într-adevăr, ar fi mai uşor să numeri nisipul din mări şi stelele de pe cer decât să măsori minunile lui Hristos. Chiar şi acum, în orice oră şi orice loc, El stă lângă slujitorii Lui şi îi ajută, săvârşind minuni mai mari decât atunci când era pe pământ. Căci Hristos a spus că cel care crede în El va face lucrări mari și minunate. El a promis acestea şi alte daruri copiilor Lui care Îl iubesc. Căci noi, ca moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos, vom fi făcuţi moştenitori ai împărăției Lui”.

La scurt timp după prima discuție cu Sfântul Ermolae, tânărul Pantoleon a început să îl viziteze cu regularitate pe acesta și a fost inițiat de el în tainele credinței.

Pantoleon a ascultat cu atenţie spusele preotului, interpretând vorbele acestuia ca fiind adevărate şi drepte, dorind să corecteze necredinţa moştenită de la tatăl său şi să accepte cuvintele credincioasei sale mame, care murise când el avea doar câțiva ani. 

Iar după ce l-a scos din gherele morţii pe un copil care fusese muşcat de o năpârcă, cum altfel decât prin chemarea lui Iisus Hristos, Pantoleon a cerut să fie botezat, preotul Ermolae oferindu-i această taină şi acordându-i numele de Pantelimon, care se traducea drept „cel cu totul milostiv”.

O altă minune săvârşită de Sfântul Pantelimon, a fost vindecarea unui orb, căruia, prin harul adevăratului Dumnezeu, şi folosindu-l pe el ca instrument, i-a redat omului vederea. Tocmai de aceea, tot în această zi se face şi pomenirea Orbului care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon.

Sfântul Pantelimon a rămas singur pe lume, iar după moartea părinţilor a eliberat toţi sclavii, averea familiei a împărţit-o săracilor, iar pentru binefacerile realizate nu primea nicio plată, fiind numit „doctor fără de arginţi”.

Sigur că ceilalţi medici din Nicomidia deveniseră invidioși, iar pentru că a îngrijit un creștin care fusese chinuit chiar din ordinul împăratului, Maximian ordonă ca acesta să fie supus unor chinuri groaznice, iar mai apoi să-i fie tăiat capul.

Doar că, după fiecare tortură, se vindeca în chip minunat, iar ostaşii trimişi să-i taie capul au strigat în faţa sa ”Roagă-te pentru noi, omule sfânt, ca să ni se ierte păcatele!”. Sfântul Pantelimon i-a îndemnat totuşi să îndeplinească porunca primită de la împărat, călăii au sărutat trupul sfântului, apoi unul dintre ei a luat sabia şi i-a tăiat capul. Se spune că nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat Sfântul Pantelimon s-a umplut de roade.

Şi pentru ca trupul său să nu fie luat de creştini, acesta a fost ars, însă, mare minune, credincioșii i-au găsit în cenuşă trupul intact și l-au îngropat cu mare cinste, la doar câteva zile de la moartea sa, în anul 303.

Sfântul Pantelimon a rămas, de atunci, ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, moaştele sale au fost cinstite de la bun început de creştini, iar în timpul prigoanelor, acestea au fost păstrate ca odoare de mare preţ.

Părţi ale sfintelor moaște ale Sfântului Pantelimon au fost împărţite în toată lumea, pentru alinarea și vindecarea credincioșilor suferinzi, iar capul său se află acum la mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon de la Sfântul Munte Athos.

După moartea sa, Sfântul Pantelimon a săvârşit multe vindecări și multe biserici, capele, paraclise, mănăstiri, spitale, cabinete și instituții medicale din înteaga lume sunt puse sub ocrotirea Sfântului Mucenic Pantelimon.

În România, Catedrala Mitropolitană din Iași, Catedrala Episcopală din Galați – unde sunt și moaștele Sfântului Nectarie – , Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului din Constanța şi Mănăstirea Oaşa, păstrează câte o părticică din sfintele sale moaște, iar în București, mai multe biserici oferă spre închinare credincioșilor câte o bucăţică din cinstitele moaște ale Sfântului Doctor fără de arginți Pantelimon: Biserica Sfântul Pantelimon, Mănăstirea Plumbuita, Biserica Sfântul Stelian Lucaci, Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Dumitru Poștă, Biserica Adormirea Maicii Domnului-Precupeții Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, Biserica Sfântul Alexie.

Părintele Teofil Părăianu, vorbind despre Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, spunea: "E bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin cuvânt, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin gând, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin laudele rânduite de Biserică, e bună cinstirea pe care o aducem oricărui sfânt sub îndrumarea Bisericii noastre, dar, iubiți credincioți, cea mai de căpetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfânt, este să ne asemănăm cu el.

Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferință cu putere omenească, cu dorința de bine pentru cel care suferă, asta o putem face și noi; și dacă facem cele la măsurile noastre, face și Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastră. Si atunci, iată că suntem și noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon."

Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!