Național Religie Ultima oră
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, Pomul cu multe Roade crescut din pământ românesc
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, Pomul cu multe Roade crescut din pământ românesc
23/11/2019 ⋅ 0 comentarii

Cine ar putea spune privegherile de toată noaptea, postirile şi plecăciunile genunchilor Pustnicului din Muntele Iezerul? 

Astăzi, 23 noiembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea. 

Fericitul părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. Născut într-o familie credincioasă și crescut în dreapta credinţă, acesta a mers de mic la Biserică, în cele din urmă ajungând preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi.

”Mărgăritarul de mult preț al plaiurilor vâlcene”

Așa l-a numit Părintele Ghelasie de la Frăsinei pe Cuviosul Antonie. 

Acel Antonie care a îmbrăţişat viaţa monahală în frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ţinutul Vâlcii. Aici, s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti, însă dorind să sporească nevoințele duhovnicești, Sfântul a cerut binecuvântare de la episcopului Ilarion pentru a mearge în Sfântul Munte Athos. Intuind folosul pe care l-ar putea avea monahii din zonă de pe urma viețuirii sale sfinte, episcopul nu îi dă binecuvântarea, stăruind ca el să rămână în țară. 

Cu dorul pustiniciei în suflet, după multe nevoințe, Cuviosul Antonie cere binecuvântare egumenului său pentru a ieși din schit și a cerceta pustia. Pustie în care a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Multe i-au fost ispitele şi supărările aduse de diavol, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. 

Vesel la căutătură, Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, barbă deasă, scurtă şi destul de albă, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă şi numai cele de trebuinţă purta. Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă, dar acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.

"Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră"

Cu patruzeci de zile înainte de mutarea din viața aceasta, Cuviosul l-a chemat pe ucenicul său Nicolae spunându-i în taină taină că sfârșitul i se apropie, iar după ce îi va ieși sufletul să îi pună trupul în gropnița ce și-o săpase deja în piatră.

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet, s-a mutat la cele veșnice. 

Moaștele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcea

După îngroparea sa, Cuviosul s-a arătat de mai multe ori în vis ucenicilor săi, ca fiind în Biserică și având o Cruce strălucitoare la piept. Ucenicului său apropiat i s-a arătat, zicându-i: ”Nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult bucură-te, că sunt la odihna veșnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi”.

În anul 1812, cronicarul Chiriac Râmniceanu, strănepot al Cuviosului Antonie, cercetând Peștera de la Schitul Iezer, a mai găsit acolo pe un sihastru, anume ieroschimonahul Ștefan, care de 50 de ani locuia acolo. Strănepotul Sfântului a dorit să caute Moaștele Cuviosului, dar l-a oprit pustnicul Ștefan, zicându-i că s-au arătat semne înfricoțătoare celor care, de asemenea, au vrut aceasta.

De asemenea, Sfântul Calinic de la Cernica, fiind episcop la Vâlcea, a vrut și el să-i dezgroape Moaștele, dar semn s-a aratat și a renunțat, surpându-se malul direct pe mormântul Sfântului. 

Mult mai târziu a binevoit Sfântul Antonie să fie scos din mormânt, spre închinare, milostivindu-se de cei care aveau nevoie de el.

În ședința din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea acestuia, rânduind, astfel, cultul public și zugrăvirea de icoane. 

Sfintele Moaște ale Cuviosului Antonie au fost așezate în biserica Schitului Iezer, părticele din acestea aflându-se și în alte biserici din țară, precum Schitul Darvari și Biserica Sfantul Antonie cel Mare, din București.

Rugăciune către Sfântul Antonie

Îți mulțumim Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dăruit pe Părintele nostru Antonie de la Iezer, ca să ne fie mijlocitor și ajutător în neputințele noastre.

Dacă nu am avea pe Sfinții Tăi Rugători, ce ne-am face noi ? Sfinte Părinte Antonie, toată viața ta ai închinat-o Iubirii de Dumnezeu. Coboară o picătură de Iubire și pentru noi. Suntem răi și cu păcate de moarte, dar nu deznădăjduim de mântuirea noastră, alergând și la sprijinul tău.

 Roagă-te Sfinte Părinte Noul Antonie și pentru noi, împreună cu Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, Mijlocitoarea Lumii către Hristos, AMIN.

 ”Bucură-te, Sfinte Antonie, că ai crescut Pom cu multe Roade, că și noi ne hrănim din acestea”

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.