Religie Ultima oră
Sfântul Luca al Crimeei, medic al trupului și al sufletului
Sfântul Luca al Crimeei, medic al trupului și al sufletului
11/06/2020 ⋅ 0 comentarii

”Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor” (Tropar)

Viata Sfântului doctor Luca al Crimeei

Sfântul Luca al Crimeei este un sfânt al veacului nostru (1877 - 1961), fiind mai întâi medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic şi al sufletelor (arhiepiscop). Întreaga lui viaţă se poate rezuma în câteva din cuvintele sale: „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. Numit adesea drept doctor „fără-de-arginţi”, Sfântul Luca al Crimeei a fost un ierarh mărturisitor ce a pătimit mult pentru dragostea şi credinţa lui în Hristos în temniţele comuniste. Născut într-o familie princiară, sfântul a fost un bun chirurg şi profesor universitar, iar, în cele din urmă, unul dintre marii predicatori ai secolului nostru.

În plină teroare bolşevică, un chirurg de excepţie refuză să opereze fără icoana Maicii Domnului pe peretele sălii. Episcopul chirurg Luca Voino-Iasenetki, mărturisitor al credinţei în Hristos şi titan al ştiinţei deopotrivă oferă lumii contemporane o minunată lecţie de jertfire de sine, de slujire a semenilor şi de sfinţenie. Sfântul Luca s-a născut în anul 1877, într-o familie cu nobile rădăcini strămoşeşti. Valentin Voino-Iasenetki, după numele său de mirean, a primit o aleasă educaţie. Înclinând mai întâi spre pictură, tânărul Valentin îşi va îndrepta paşii spre Academia de Arte Frumoase din Kiev. Simţind o puternică dorinţă de a-şi ajuta semenii, el va renunţa la pictură, cotind spre medicină. Astfel, sfântul se va înscrie la Facultatea de Medicină din Kiev.

În anul 1904, în cadrul războiului ruso-japonez, sfântul va sluji pe post de medic chirurg, în slujba Crucii Roşii, adică fără salariu. Vreme de aproape un an, sfântul va îndeplini misiunea de chirurg prin mai multe spitale de ţară, lipsite de fonduri şi într-o stare de sărăcie avansată. Între timp, tânărul Valentin se va căsători cu Ana, împreună cu care va avea patru copii. În anul 1916, doctorul Valentin hotărăşte să-şi publice experienţele medicale într-o carte de medicină, numită ”Eseu despre chirurgia infecţiilor septice”. În timp ce lucra la prologul cărţii, un gând i-a venit, cum că sub titlul cărţii va sta un nume de episcop.

Peste înca un an, în 1917, Valentin se stabileşte împreună cu familia în oraşul Taşkent, unde primeşte postul de medic-şef al spitalului din localitate. O boala incurabilă cauzează moartea timpurie a soţiei sale, Ana. Astfel, sfântul va rămâne singur, cu cei patru copii ai săi.

Într-o zi oarecare, episcopul locului îl cheamă pe Valentin la el şi îi zice: „Doctore, trebuie sa deveniţi preot!” Încredinţat de faptul că aceasta este misiunea şi calea ce îl aşteaptă, doctorul Valentin va accepta fără nicio reţinere hirotonia întru preot, în anul 1921. Hirotonia unui chirurg, ba înca a unuia dintre cei mai buni, nu a bucurat câtuşi de puţin conducerea comunistă a vremii. În scurt timp, părintele primi numele monahal de Luca. În anul 1923, părintele Luca ajunge episcop al regiunii Taşkent. După hirotonia întru arhiereu, bolşevicii îl vor aresta imediat. Acum începe pătimirea, un lung şir de ani de pribegie şi suferinţe în închisorile sovietice.

Fiind un chirurg foarte bun, episcopul Luca primeşte acceptul de a opera în spitalele de prin închisorile prin care este purtat. Fiecare operaţie începea şi se termina cu rugăciune către Maica Domnului, iar curăţarea trupului cu iod, spre dezinfectare, o făcea sfântul în semnul crucii, spre ajutor. Bolşevicii hotărăsc să-l trimită pe episcop la Cercul Polar de Nord, urmând ca apoi să fie trimis în regiunea Arhangelsk pentru înca vreo trei ani. După aceasta, sfântul va mai primi înca şi un al treilea exil, în îndepărtata Siberie. Orbind de ochiul drept, de la bătăi şi chinuiri, sfântul nu a cârtit de cele pe care le pătimea.

În anul 1946, după terminarea perioadei de detenţie, datorită meritelor deosebite în studiul medicinii, cât şi pentru lucrarea Eseu despre chirurgia infecţiilor septice, sfântul va primi Premiul Stalin. Sfântul Luca împarte banii primiţi ca premiu orfanilor de război. Tot în anul 1946, Sfântul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea. Sfântul se va osteni neîncetat să reînvie credinţa şi viaţa duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioşii de rând, de studenţi intelectuali şi chiar de oameni având altă credinţă. Sfântul nu s-a temut niciodată a condamna atitudinea regimului ateu.

La bătrâneţe, sfântul şi-a pierdut desăvârşit vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”.

Sfântul Luca al Crimeei va adormi în Domnul în data de 11 iunie 1961. Doctorul trupurilor şi al sufletelor semenilor săi va fi canonizat în anul 1996, în ziua de 18 martie sfintele lui moaşte fiind aşezate în Catedrala „Sfânta Treime” din localitatea Simferopol, în Ucraina. 

Bine mirositoare, sfintele lui moaşte săvârşesc nenumărate minuni în trupul şi sufletul celor bolnavi.

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.