Un număr de 9.969 de candidați s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat, care se desfășoară duminică, 15 noiembrie, în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara. Numărul este mai mic decât anul trecut, când s-au înscris 10.147 de candidați.
Candidații concurează pentru 5.217 locuri și 266 de posturi, o ușoară creștere față de anul 2025, când au fost scoase la concurs 5.079 de locuri și 295 de posturi. Cele mai multe locuri, potrivit organizatorilor, sunt pentru medicina de familie.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București găzduiește cei mai mulți candidați – 3.736, adică peste 37% din totalul înscrișilor la nivel național. Dintre aceștia, 2.733 candidează pentru Medicină, 725 pentru Medicină Dentară și 278 pentru Farmacie.
La nivel național, pentru cele 4.481 de locuri la Medicină s-au înscris 7.180 de candidați. Pentru cele 491 de locuri la Medicină Dentară concurează 1.855 de candidați, iar pentru cele 245 de locuri la Farmacie s-au înscris 934 de concurenți.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.