Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, municipiul Curtea de Argeș va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Duatlonului Regal Invictus, un eveniment sportiv și comemorativ dedicat Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații și memoriei militarilor români căzuți la datorie în misiunile internaționale.
Sub deviza „Sport. Memorie. Camaraderie.”, evenimentul va reuni militari răniți, veterani, copii, părinți, sportivi amatori, voluntari și membri ai comunității locale, într-o manifestare în care sportul devine o expresie a recunoștinței, solidarității și respectului față de cei care au servit România.
11 NOIEMBRIE – ZIUA VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAȚII
Duatlonul Regal Invictus este organizat în apropierea zilei de 11 noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, o dată cu o semnificație deosebită pentru Armata României.
La 11 noiembrie 1918 a fost semnat armistițiul care a pus capăt luptelor din Primul Război Mondial pe Frontul de Vest. Tot la 11 noiembrie, dar în anul 2003, România pierdea primul militar în teatrul de operații din Afganistan, sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogoraș.
Aceste repere istorice dau o semnificație aparte zilei în care România își exprimă recunoștința față de militarii care au participat la misiuni internaționale.
CEREMONIA OFICIALĂ – ORA 09:00
Ceremonia oficială de deschidere va începe la ora 09:00, în zona Bisericii Domnești din Curtea de Argeș.
În cadrul ceremoniei va fi adus un omagiu celor 31 de militari români căzuți la datorie în misiunile internaționale, în prezența familiilor acestora.
Ne dorim ca acest moment să reprezinte nu doar un gest de comemorare, ci și un mesaj de solidaritate transmis familiilor celor dispăruți: sacrificiul celor dragi nu a fost și nu va fi uitat.
SPORT PENTRU TOATE VÂRSTELE ȘI TOATE ABILITĂȚILE
Începând cu ora 10:00, participanții vor lua startul în probe de duatlon, cros și ștafetă, adaptate diferitelor categorii de vârstă și niveluri de pregătire.
Copiii vor participa la curse de cros pe distanțe de 400, 600 și 1.200 de metri, cu starturi separate în funcție de vârstă.
Probele de duatlon pentru copii vor combina alergarea cu ciclismul, pe trasee adaptate categoriilor de 7–10 ani și 11–13 ani.
Pentru cadeți, juniori și adulți, proba de duatlon va presupune 2,5 km alergare, 20 km ciclism și 1,5 km alergare, iar participanții la cros vor parcurge distanța de 10 kilometri.
Un loc aparte în program îl ocupă ștafeta părinte–copil, o probă care încurajează participarea în familie și transmiterea valorilor sportului între generații.
De asemenea, Crosul Adaptat Invictus oferă persoanelor cu dizabilități posibilitatea de a participa pe distanțe stabilite în funcție de propriile capacități, punând în prim-plan curajul, determinarea și bucuria mișcării.
Prin diversitatea probelor, Duatlonul Regal Invictus promovează sportul ca instrument de incluziune, recuperare și dezvoltare personală.
ATELIERE DE PRIM AJUTOR, DEMONSTRAȚII INVICTUS ȘI SPECTACOL SUSȚINUT DE COPII
Pe parcursul evenimentului, publicul va avea ocazia să participe la activități educative, demonstrative și artistice, dedicate întregii familii.
10:00–14:00 | Muzeul Municipal Curtea de Argeș
La Muzeul Municipal Curtea de Argeș va fi organizat un atelier de prim ajutor, în cadrul căruia copiii și adulții, sub îndrumarea specialiștilor din structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, precum și din instituții civile, vor învăța cum pot salva vieți prin acordarea primului ajutor, ce măsuri de prevenire a riscurilor pot adopta și cum trebuie să acționeze în diverse situații de urgență.
În același interval, militarii răniți din echipa Invictus România vor organiza ateliere demonstrative, oferind publicului posibilitatea de a descoperi sporturile pe care le practică, de a interacționa direct cu ei și de a înțelege rolul sportului în recuperarea fizică și psihologică.
Aceste activități reprezintă și o oportunitate pentru cei mici de a cunoaște oameni care, în ciuda rănilor suferite în serviciul țării, au găsit puterea de a merge mai departe și de a deveni exemple de curaj, perseverență și determinare.
PROMOVAREA CARIEREI MILITARE
În cadrul evenimentului va fi amenajat și un stand de informare și promovare a carierei militare, unde tinerii interesați vor putea afla mai multe despre oportunitățile de a urma o carieră în Armata României, instituțiile militare de învățământ și condițiile de recrutare.
Prin această activitate, ne dorim să aducem mai aproape de tânăra generație valorile profesiei militare – onoarea, disciplina, curajul, responsabilitatea și spiritul de camaraderie – și să oferim celor interesați posibilitatea de a discuta direct cu reprezentanții instituției militare.
ORA 13:00 – SPECTACOL ARTISTIC
La ora 13:00, copiii de la Clubul Copiilor Curtea de Argeș și Chitariștii de la Argeș vor susține un spectacol artistic, aducând în cadrul evenimentului talentul, energia și bucuria unei noi generații.
Momentul va completa programul sportiv și comemorativ, oferind participanților și familiilor prezente un prilej de a se bucura împreună de atmosfera evenimentului.
Prin aceste activități, ne dorim ca Duatlonul Regal Invictus să fie și un loc de întâlnire între generații, în care copiii să descopere valorile solidarității, responsabilității și respectului față de cei care au servit România.
Sportul ne aduce împreună. Educația ne pregătește pentru viitor. Memoria ne amintește cui datorăm recunoștință.
PARTICIPARE GRATUITĂ, DATORITĂ SOLIDARITĂȚII COMUNITĂȚII
Participarea la toate probele este gratuită, costurile de organizare fiind susținute prin implicarea organizatorilor, instituțiilor partenere, sponsorilor și voluntarilor.
Evenimentul este construit în jurul unei idei simple: sportul poate aduce oamenii împreună, poate inspira comunități și poate contribui la recuperarea fizică și psihologică a militarilor răniți.
Duatlonul Regal Invictus oferă publicului și oportunitatea de a cunoaște militarii răniți din echipa Invictus România, oameni care demonstrează, prin propriul exemplu, că determinarea și spiritul de echipă pot transforma dificultățile în noi începuturi.
IMPORTANT! RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE DURATA COMPETIȚIEI
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a celei de-a VIII-a ediții a Duatlonului Regal Invictus, sâmbătă, 7 noiembrie 2026, circulația rutieră va fi închisă în intervalul orar 05:00–15:00 pe arterele incluse în traseele competiției, în conformitate cu măsurile stabilite de autoritățile competente.
Restricțiile vor viza următoarele zone: Bulevardul Basarabilor – traseul probei de ciclism; Strada Victor Ștefănescu – traseul probelor de alergare; Parcarea din zona Bisericii Domnești – destinată amenajării zonei de organizare și desfășurării activităților competiției.
Restricțiile vor fi aplicate pe durata desfășurării probelor sportive, iar circulația va fi reluată progresiv, pe măsură ce traseele vor fi eliberate și condițiile de siguranță vor permite acest lucru.
Pentru câteva ore, străzile orașului vor deveni locul în care sportul, recunoștința și solidaritatea ne aduc împreună.
O COMUNITATE UNITĂ ÎN JURUL VALORILOR INVICTUS
Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă „Vânătorii Posadei” și Invictus România, cu implicarea Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” și a voluntarilor Invictus România.
Desfășurarea competiției este posibilă datorită sprijinului oferit de Primăria Municipiului Curtea de Argeș, Statul Major al Forțelor Terestre, Statul Major al Apărării, Federația Română de Triatlon, instituțiile din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, serviciile de intervenție și asistență medicală, organizațiile veteranilor și asociațiile partenere.
Organizatorii mulțumesc sponsorilor și susținătorilor care au contribuit la realizarea evenimentului.
Implicarea acestora demonstrează că solidaritatea nu este doar o valoare pe care o promovăm, ci una pe care o putem transforma în fapte concrete.
DINCOLO DE SPORT, UN MESAJ CARE NE UNEȘTE
La Duatlonul Regal Invictus, fiecare participant contribuie la transmiterea unui mesaj care depășește rezultatele sportive.
„Nu alergăm și nu pedalăm doar pentru un timp mai bun sau pentru un loc pe podium. O facem pentru a-i onora pe cei care au servit România, pentru a fi alături de militarii răniți care continuă să lupte și pentru a arăta familiilor celor căzuți la datorie că sacrificiul celor dragi rămâne în memoria noastră. Publicul este invitat să participe la ceremonia de deschidere, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 09:00, în zona Bisericii Domnești din Curtea de Argeș, și să susțină participanții pe parcursul competiției.”, au transmis organizatorii.
DUATLONUL REGAL INVICTUS – EDIȚIA A VIII-A
7 noiembrie 2026 | Curtea de Argeș
Sport. Memorie. Camaraderie.
Împreună suntem mai puternici! Go Invictus!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.