Ziua mondială pentru combaterea bolii Alzheimer este marcată, în fiecare an la 21 septembrie, fiind lansată în 1994 de către Alzheimer's Disease International (ADI), pentru a creşte gradul de conştientizare asupra acestei boli şi pentru a înlătura stigmatul care persistă în jurul acesteia şi a tuturor tipurilor de demenţă, potrivit www.alzint.org/about, citat de Agerpres.
Cu ocazia fiecărei ediții a Zilei mondiale Alzheimer, ADI publică raportul său anual privind boala Alzheimer la nivel mondial. La fel ca tema campaniei din acest an, raportul din 2026 se va concentra pe studiile clinice.
ADI și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au instituit Ziua mondială Alzheimer la 21 septembrie 1994. Luna mondială a Alzheimer a fost lansată 16 ani mai târziu, prima campanie de conștientizare fiind desfășurată în 2010 în 12 țări. Prima temă a Lunii mondiale a Alzheimer, 'Demența: Este timpul să acționăm!', a vizat exercitarea de presiuni asupra guvernelor pentru a evalua politicile actuale privind demența și pentru a analiza modalități de îmbunătățire a serviciilor destinate persoanelor cu demență și familiilor acestora.
Alzheimer's Disease International (ADI) este federația internațională a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer și demenței din întreaga lume, aflându-se în relații oficiale cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
În întreaga lume, peste 57 de milioane de persoane suferă de demență, dintre care peste 60% locuiesc în țări cu venituri mici și medii. În fiecare an, sunt diagnosticate cu demență aproximativ 10 milioane de cazuri noi. Se preconizează că numărul persoanelor care trăiesc cu demență va crește la 139 de milioane până în anul 2050, iar în Europa numărul persoanelor afectate se va dubla până în anul 2050. Femeile sunt afectate într-o măsură mai mare, atât direct, prin boală, cât și indirect, pentru că ele sunt cele care acoperă 70% din timpul alocat îngrijirilor și sprijinului persoanelor apropiate diagnosticate cu demență. (sursa: https://insp.gov.ro)
Conform estimării publicate de Institute for Health Metrics and Evaluation, în România prevalența demenței va avea o creștere accelerată, de la 341.195 de cazuri în anul 2019 la 577.177 de cazuri în anul 2050, potrivit sursei menționate anterior.
Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă progresivă, care afectează memoria, gândirea, comportamentul și autonomia personală. Reprezintă principala formă de demență (aproximativ 60-70% din totalitatea cazurilor) și, deși nu există un tratament curativ, intervențiile timpurii pot încetini evoluția și pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacientului.
Maladia Alzheimer este asociată cu acumularea de proteine (amiloide) la nivelul neuronilor cerebrali. Producția neurotransmițătorului acetilcolina este diminuată și, astfel, inițial sunt afectate ariile cerebrale responsabile de memorie, iar mai târziu, ariile care controlează limbajul, raționamentul și comportamentul social. În cele din urmă, tot cortexul cerebral este afectat.
Apariția bolii Alzheimer nu este specifică îmbătrânirii normale, însă vârsta înaintată este cel mai cunoscut factor de risc pentru dezvoltarea bolii, majoritatea persoanelor cu boala Alzheimer având peste 65 de ani.
Alți factorii de risc sunt: factorii genetici (riscul este mai mare pentru persoanele care au unul dintre părinți sau frați cu această boală), sindromul Down, traumatismele craniene, insomnia, sedentarismul, obezitatea, fumatul, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip 2, nivelurile ridicate de colesterol.
Sursa: Agerpres
Foto: pinterest
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.