Pentru că nu avem voie să uităm. 84 de ani de când peste 13.000 de evrei și-au pierdut viața în Pogromul de la Iași.

„84 de ani au trecut de la acea duminică neagră. Timpul poate estompa amintirile, poate îmblânzi percepția asupra trecutului, dar păstrarea vie a amintirii acestui eveniment istoric reprezintă o responsabilitate a noastră, a tuturor. Rememorarea reprezintă o expresie a compasiunii și a respectului, dar și o datorie civică firească, prin care putem preveni repetarea unor astfel de tragedii”, notează Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”. 

Peste 13.000 de evrei și-au pierdut viața în Pogromul de la Iași, din iunie 1941, doar pentru că au fost considerați „altfel”.

„Curând, dacă Domnul mă va îngădui, voi face de două ori vârsta la care tatălui meu i-a fost curmat, în modul cel mai mișelesc și ticălos, firul vieții. Mă apropii și eu de borna finală a unei lungi și sinuoase călătorii pe drumurile acestui Pământ. (…)

În clipele de răgaz, dar mai cu seamă în blestematele nopți de veghe, rămân cu ochii deschiși privind fără nici o țintă, până simt cum mă ard ace de foc. Atunci, îmi scrutez trecutul și retrăiesc la modul cel mai intens și palpabil întâmplări din anii îndepărtați ai copilăriei și adolescenței mele, care mi s-au fixat în memorie ca pe o peliculă de celuloid. (…)

Nu pot să nu văd aievea cum tatăl meu, doborât de grindina de gloanțe, însângerat și scrâșnind de durere, m-a îmbrâncit și mi-a răcnit: «Fugi! Nu uita!».

Iar eu, fără să apuc să-i mai spun vreun cuvânt de rămas-bun sau adio, am luat-o la goană, cu sute și mii de nefericiți, înfruntând plumbii care ne schilodeau ori ne secerau. În alte secvențe, care se succedă cu încetinitorul, revăd chipuri fantomatice ale multora dintre aceia care au căzut în curtea chesturii, care au sângerat și au murit în sala cinematografului Sidoli ori au sfârșit în chinurile iadului din trenurile morții.

Multă vreme m-am străduit să nu mă apropii nici cu gândul de imaginile acestea de coșmar, care mi-au marcat viața. (…)

Dintre cei care au fost sortiți trenurilor morții, astăzi mai trăim în România doar șapte. (…) Șapte suflete de evrei, mai puțin decât un minian, atât cât este necesar, după canoanele iudaice, pentru oficierea unei slujbe. Vocile lor sunt tot mai puține și mai slabe, stingându-se una câte una în tăcerea veșniciei. (…)

Cineva a spus, cu câtă dreptate, că uitarea celor asasinați în Shoah înseamnă a doua lor moarte. Iar martirii nu trebuie să moară. 

Continuarea... AICI. 

Explicație Foto: 29 iunie 1941, strada I. C. Brătianu, Iași: un grup de evrei era arestat de soldați români în dreptul imobilului cu nr. 157, credit: USHMM/SRI/CNSAS via INSHREW