”Ultimele zile din viața Mântuitorului sunt atât de pilduitoare și emoționante, încât pe drept cuvânt s-a spus că fiecare MINUT din acele zile reprezintă pentru omenire mai mult decât SECOLE de istorie și civilizație” (Grigorie T. Marcu- Procesul Mântuitorului)

Dintre perioadele cele mai însemnate din punct de vedere liturgic și duhovnicesc, mai pline de încărcătură emoțională și sfințitoare ale anului bisericesc, Săptămâna Patimilor se distinge într-un mod cu totul deosebit, pentru că trăirile acestor zile sunt fără putință de egalat. Este timpul fără de timp, în care retrăim, într-o înlănțuire logică și cronologică, momentele cele mai importante din viața Mântuitorului- cele legate de Patimile, Răstignirea și Învierea Sa.

Săptămâna Patimilor - Sfânta și Marea Luni, vremea smochinelor

În această primă zi din Săptămâna Mare ne este așezată înaintea sufletului și a minții Parabola smochinului neroditor:

”Iar a doua zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a gasit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac" (Marcu 11, 12-14), iar Sfântul Evanghelist Matei ne spune că: "Îndată s-a uscat smochinul" (Matei 21, 19).

Domnul ”a flămânzit”. Și dacă această flămânzire nu este altceva decât veșnica Lui așteptare pentru a ne vedea roadele? Dacă astăzi, în prima zi din Săptămâna Patimilor ne face o neașteptată dar justificată cercetare pentru a vedea ”dacă va găsi ceva în el”?

Sufletul ca un smochin! Ce caută în smochinul sufletului nostru? Smochine/roade precum dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția.

Nu era vremea smochinelor, am putea spune! Însă la fel de lesne ne-am putea întreba ”când socotim a fi această vreme?”. Într-un veșnic bun început pus ”de mâine”, găsim vremea smochinelor a fi mereu potrivită unei bătrâneți pe care nu ne-o poate nimeni garanta.  

Și poate că, în contextul tulburărilor vremurilor, am putea recunoaște că  ”Vremea smochinelor” a fost ieri, este astăzi, va fi și în mâinele devenit prezent și nu poate fi contabilizată decât într-o veșnică disponibilitate pentru Hristos, tocmai pentru că nu știm... nici vremea... nici ceasul.

Astăzi, aici, acum este vremea ”smochinelor” personale. Este vremea în care ne-am putea autoevalua: smochin roditor sau smochin neroditor? Și nu din perspectiva frunzelor confundate cu roadele ci din perspectiva așteptărilor Lui Hristos de la noi și în funcție de rezultat, fie să înmulțim roadele, fie să aducem începutul bun ”de mâine” în acest astăzi cerut de Hristos!

Putem, desigur, într-o amăgitoare îndulcire, a găsi răspunsul care să ne mângâie. Ce vom face, însă, în Vinerea Mare, când sufletul ne va striga ”Răstignește-L! Răstignește-L!”? Pentru că, nu-i așa, nu-i singur Iuda vinovat...

Dumnezeu să ne ajute tuturor!