Din Arad Cultură
Romanul ”Povara Libertății” va fi lansat, joi, la CJA
Romanul ”Povara Libertății” va fi lansat, joi, la CJA
12/11/2019 ⋅ 0 comentarii

„Vă așteptăm cu drag să redescoperim istoria unei revoluții care ne-a adus ceea ce aveam mai aproape de suflet- Libertatea!”, este invitaţia lansată la un eveniment care va avea loc la Consiliul Județean Arad.

Joi, 14 noiembrie 2019, ora 16.00, la Consiliul Județean Arad (sala ,,Vasile Goldiș”) strada Corneliu Coposu nr. 22, va avea loc lansarea romanului ,,Povara libertății”. Autorul, lt. col (r) Alexandru Ioan Chiș, vice-președinte al Filialei Arad a Ligii Scriitorilor din România, îndeamnă cititorii să se transpună uneori subtil, alteori profund, în mijlocul evenimentelor lui decembrie 1989 dar și perioadei premergătoare acesteia.

Alexandru Ioan Chiș face un exercițiu de a fi sincer cu sine însuși, rememorând clipe de mare intensitate, văzute prin prisma unui militar, iar prea-plinul sufletului se revarsă astfel pe imaculata hârtie, ca un katharsis izbăvitor. Factori de decizie, adesea puși în fața unor condiții greu acceptabile, personajele lui execută un exercițiu de echilibru pe o sârmă întinsă la mare înalțime și fără plasă de siguranță în eventualitatea unui eșec.

La acest eveniment invitații autorului vor fi : directorul Bibliotecii Județene ,,A. D. Xenopol” Arad, dr. Doru Sinaci, gral. mr. (r) Vasile Ionel Heredea și prof. univ. dr. Anton Ilica. Moderatorul evenimentului este scriitoarea Lucia Bibarț, președintele Ligii Scriitorilor din România, filiala Arad.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.