Câteodată se întâmplă, ca pentru a îmbrăca în cuvinte un gând, să ai nevoie de acel ”ceva” care să te așeze pe ”unda” potrivită. Gândul zilei de 11 noiembrie se îndreptase încă de dimineață spre cei 24 de ani trecuți de la înveșnicirea Omului Corneliu Coposu, însă, cumva, cuvintele nu se voiau nicicum potrivite pentru a marca prin scris această zi. 

   Cum gândul nu ne dădea pace, pe înserat, am luat o candelă și am plecat spre Parcul Pădurice, acolo de unde, în graba vremurilor, Seniorul încă își revarsă spre noi convingerea și speranța că binele va învinge. Va învinge dacă vom încerca să înțelegem ce înseamnă credința, jertfa și lupta pentru un ideal și pentru o cauză. 

Acel Senior care, de la înălțimea sa sufletească, după 17 ani petrecuți în temnițele comuniste (dintre care 8 în izolare totală) spunea despre cei care îl supuseseră la netrebnice chinuri și umilințe că ”nu am nici o ranchiună și nici o ură față de cei care s-au pretat la crime oribile în cei 50 de ani de comunism. Consider că oamenii care au ajuns să se degradeze până la a chinui pe semenul lui fără nici un fel de justificare și-au pierdut calitatea de om și ar fi o onoare pentru ei să păstrezi împotriva lor sentimente de inamiciție. Trebuie iertați la fel ca tâlharul de pe Cruce...”. La fel cum, cu siguranță, i-a iertat și pe cei care în acel prim 1 Decembrie de la Alba Iulia l-au huiduit strigând ”Să plece! Să plece!”. Cu o Cruce oricum grea, purtată cu atât de multă demnitate și smerenie, și-a dus în acea zi discursul pe Golgota neamului românesc până la capăt... Întâi l-au huiduit, iar mai apoi l-au iubit. Pentru că cinci ani mai târziu, în 1995, avea să fie condus pe ultimul drum de sute de mii de oameni... 

Acel Senior, acel ”Președinte moral al României”, care, întrebat fiind cum vede un conducător, a răspuns: ”Consider că atât timp cât conducerea poporului român va fi lăsată pe mâna unor atei, a unor oameni care nu sunt preocupați decât de propriile lor venituri, care nu promovează decât rechinii de industrie și care nu au tragere de inimă pentru populația care suferă nu pot concepe că ar putea fi un conducator de stat bun”. 

Acel Senior care, la 24 de ani de la înveșnicire, este omagiat prin ”Gala Corneliu Coposu” care se desfășoară la Teatrul Național și unde este lansat un volum de poezii, gândite în detenție și scrise după 17 ani de Senior, la ieșirea din închisoare. Tot acolo are loc și un  Concert Jan Akkerman, iar dacă spunem și că sumele obținute din vânzarea biletelor și din alte donații vor fi direcționate către școli cu predare în limba română din Nordul Bucovinei (Ucraina) pentru realizarea și dotarea de laboratoare de limba și literatura română, cred că putem lesne înțelege că spiritul său este viu. Atât de viu!

Acel Senior, la ale cărui funeralii Regele Mihai a transmis un atât de plin de emoție mesaj. De ce doar un mesaj și nu participare? Răspunsul, la cei de atunci: un ”șef” de stat și un guvern care nu au permis nici doliu național și nici venirea în țară a Majestății Sale. 

"Profund îndurerat de trecerea în veşnicie a lui Corneliu Coposu mă alătur în doliu familiei sale, partidului căruia i-a închinat viaţa şi tuturor românilor loviţi de pierderea marelui om de stat.

Dimensiunea sa etică l-a impus ca un necontestat reper şi simbol al valorilor esenţiale ale neamului nostru. Autoritatea sa morală a constituit coloana vertebrală a structurilor care, din decembrie 1989, au reunit toţi românii dornici să scoată ţara din impas.

Prin caracterul său ferm a impus respect până şi adversarilor săi cei mai încrâncenaţi. Viaţa exemplară a acestui mare român a fost o pildă pentru toţi cei care l-au cunoscut.

Împreună cu întreaga Familie Regală am fost impresionat de seninătatea cu care a trecut prin încercările care i-au zdruncinat sănătatea, dar nu i-au clintit crezul.

Dârz şi demn a luptat până la sfârşit. Om al datoriei, suflet generos, fidel Ţării şi Coroanei, Corneliu Coposu a trăit prin dăruirea de sine.

Salutul cel mai demn de memoria lui Corneliu Coposu, pe care i-l pot aduce cei care-l însoţesc pe ultimul drum, este promisiunea de a duce la împlinire cele începute de el.

Tuturor, şi mai ales tinerilor, să fie pildă de patriotism, devotament şi tărie de caracter.

Românii ştiu cât de mult dorea Corneliu Coposu să ne putem întoarce acasă spre binele Ţării. Tot atât de mult aş fi dorit şi eu să mă aflu alături de cei care îi aduc un ultim omagiu. De aici, de departe şi de pe pământ străin, îi închin un gând pios şi mă rog pentru odihna sufletului său.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în împărăţia Sa!"

Acel Senior, la a cărui statuie de la Podgoria am mers cu o candelă și unde, spre marea noastră bucurie și emoție am găsit încă alte 7 candele. Cum probabil ele fuseseră aprinse cu multe ore înainte de cei care, de altfel, duseseră și un buchet de flori ”În memoria martirului neamului românesc”, și vreun suflu de vânt le stinsese lumina, le-am aprins. A fost acolo o tăcere aparte, străpunsă la un moment dat de câțiva tineri care se întrebau șoptit ”de ce și pentru cine or aprinde lumânări?”... ”Corneliu Coposu”, a răspuns în pași grăbiți unul dintre ei, citind pe plachetă... Și dacă din lumina acelor lumânări, măcar unul dintre ei a apelat la Google pentru un răspuns rapid... și numai pentru asta seara asta a fost un mare câștig! Pentru noi și pentru acel ”mâine” care ”nu ar putea exista fără credință, morală și memorie”(Regele Mihai).

Arad, 11 noiembrie 2019. Șapte candele plus una!

Veșnică odihnă!