Național Din Arad Religie Ultima oră
Încă o Mănăstire în Cetatea Aradului. Ierarhii i-au pus piatra de temelie în ziua praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Încă o Mănăstire în Cetatea Aradului. Ierarhii i-au pus piatra de temelie în ziua praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului
22/11/2024 ⋅ 0 comentarii

Cetatea Aradului se va îmbogăți cu încă o mănăstire, iar joi, 21 noiembrie, în ziua praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei și Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Emilian Crișanul i-au pus piatra de temelie în apropierea sitului arheologic ,,Mănăstirea Bizere” din localitatea arădeană Frumușeni. 

O zi plină de însemnătate duhovnicească prin firele nevăzute care au creat un binecuvântat arc peste vremuri, în timpul primului praznic din Postul Nașterii Domnului. Fire nevăzute oglindite în pașii Ierarhilor care în zorii sărbătorii au săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la cea mai veche Mănăstire ortodoxă din România cu viață monahală neîntreruptă, Mănăstirea Hodoș-Bodrog, iar la amurgul ei au săvârșit Slujba punerii pietrei de temelie pentru cea mai tânără Mănăstire din Eparhia Aradului și din România.

Evenimentul, cum era firesc, a adus împrejurul Ierarhilor arădeni o mulțime de credincioși din toate colțurile județului, peste o mie, și preoți și diaconi din peste o sută de parohii. 

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, s-a pus piatra de temelie pentru biserica Schitului ”Izvorul Tămăduirii” Frumușeni, în cel de-al 40-lea an al arhipăstoririi ÎPS Arhiepiscop Timotei la Arad, în anul anul mântuirii 2024, luna Noiembrie, ziua 21”, va râmâne scris pentru veșnicie pe piatra de temelie a noii Mănăstiri arădene, cea de a 9-a la număr. 

După săvârșirea slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a evidențiat, potrivit Arhiepiscopiei Aradului, importanța înființării unei noi mănăstiri integrate în tradiția existentă în Eparhia Aradului, prin Mănăstirea Hodoș-Bodrog. 

„Noua mănăstire se va construi în apropierea unui sit arheologic, care atestă prezența românilor ortodocși în acest teritoriu. Așadar, valențele noului așezământ monastic vor fi și de ordin cultural și național, nu doar de ordin religios”, a spus ÎPS Timotei care, totodată, l-a felicitat și l-a încurajat în noua lucrare pe Părintele Protosinghel dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului și egumen al acestei tinere vetre monahale, subordonată direct Centrului Eparhial.

La rândul său, Părintele Iustin Popovici a mulțumit Ierarhilor pentru misiunea încredințată, dar și tuturor celor care au luat parte la acest „eveniment istoric pentru eparhie și emoționant pentru viața personală”, rostind un cuvânt plin de emoție în care a prezentat contextul luării unei astfel de decizii și planul amplu al acestui edificiu spiritual, care se dorește a deveni un centru monahal cu multiple funcționalități, cum ar fi: liturgice, prin construirea unei biserici, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, a unui paraclis, cu hramul „Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea”, a unui altar de vară și a unui turn clopotniță; culturale, prin edificarea unui centru cultural, în care să fie incluse o sală destinată copiilor, pentru o grădiniță duminicală, un muzeu etnografic, în cadrul căruia să fie expuse obiecte de patrimoniu folcloric local, o bibliotecă și o sală de conferințe, în care să se organizeze întâlniri lunare, în parteneriat cu specialiști din diverse domenii; social-filantropice, prin construirea unui Așezământ pentru vârstnici (un mic sat al celor care doresc a-și trăi ultimele clipe ale vieții în proximitatea unei mănăstiri). De asemenea, se va avea în vedere construirea unui corp de chilii pentru monahi, dar și a unui arhondaric, pentru cazarea pelerinilor.

Toți cei care s-au făcut martori ai acestui moment istoric au avut bucuria de a se închina capului Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, care va ocroti acest așezământ monahal.

***

Schitul ,,Izvorul Tămăduirii” se va construi în apropierea sitului arheologic de importanță națională, „Mănăstirea Bizere”, unde a existat, în jurul secolului IX, un lăcaș de cult bizantin, care a devenit în secolul XII mănăstire catolică benedictină ce a avut în jurul ei un complex arhitectural impozant.

Așezământul, aflat în stadiul de proiect, pune la dispoziție un cont bancar pentru donații:

Beneficiar: Arhiepiscopia Aradului 

IBAN: RO40 RNCB 0016 0054 4098 0042 BCR, Sucursala Arad


Foto: Actualități Arad; Ionel Bănățeanul; Maria Mureșan


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.