Miriam Bulgaru s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis, după ce a învins-o pe jucătoarea georgiană Ekaterine Gorgodze cu 3-6, 6-3, 6-2.
Bulgaru (25 ani, 202 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 26 de minute de joc efectiv.
Bulgaru a ieşit învingătoare şi în singurul său meci anterior cu Gorgodze (32 ani, 426 WTA), în 2023, la Santa Margherita, în primul tur, cu 6-3, 6-4.
Pentru Miriam Bulgaru aceasta este prima finală de nivel WTA 125, după ce prima semifinală a atins-o în 2023 la Ljubljana.
Bulgaru şi-a asigurat un cec de 8.000 de dolari şi 81 de puncte WTA, în timp ce Gorgodze rămâne cu 5.300 de dolari şi 55 de puncte WTA.
În cealaltă semifinală, Patricia Ţig o va înfrunta pe Kathinka von Deichmann (Liechtenstein).
Foto: Federația Română de Tenis
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.