Național Ultima oră
Cristina Neagu și-a anunțat retragerea din handbal la finalul acestui sezon
Cristina Neagu și-a anunțat retragerea din handbal la finalul acestui sezon
13/09/2024 ⋅ 0 comentarii

Handbalista Cristina Neagu a anunţat, joi, că la finalul acestui sezon îşi va încheia cariera de 25 de ani petercuți în acest sport.

„Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitatea de handbalistă, am decis asta de ceva timp, nu a fost peste noapte, m-am tot gândit la momentul potrivit, dar acesta nu e niciodată. Am hotărât că acesta va fi ultimul meu sezon pe terenul de handbal. Nu ştiu dacă e un singur motiv, cred că momentul acesta vine în cariera oricărui sportiv, dar nu vreau să fie o veste tristă, ci să ne bucurăm cu toţii”, a spus Cristina Neagu, care a ales să facă acest anunţ în timpul jurnalului de seară al Ştirilor ProTV. 

Ea a mai precizat că va fi parte dintr-o caravană organizată de sponsorii săi, care va merge în mai multe oraşe din ţară, urmând a petrece timp cu fanii săi. 

„Dacă vor să mă vadă jucând ultima dată în oraşul lor, să vină alături, să ne facem poze, să primească autografe! Sunt 25 de ani de carieră şi 20 la cel mai înalt nivel, am trăit multe momente frumoase. Sigur că oamenii ţin minte trofeele, m-am bucurat de trofeul Ligii Campionilor şi de cele 2 medalii obţinute cu naţionala. E un sentiment unic. Am stat şi 4 ani în fara terenului, cred că atunci am învăţat cele mai importante lecţii”, a mai spus Neagu, care s-a retras şi de la naţională după Campionatul Mondial din 2023.

”Sunt o persoană normală, sensibilă, poate în contradicţie cu ce arăt în teren. Nu-mi doresc neapărat o carieră în sport după retragere, dar niciodată să nu spui niciodată”, a mai adăugat sportiva.

Vineri, Cristina a scris pe pagina de Facebook că deși și-a anunțat retragerea, încă mai sunt multe momente de care se poate bucura împreună cu fanii, pentru că acest sezon este abia la început:  „Ieri mi-am anunțat retragerea din handbal la finalul acestui sezon. Însǎ acest sezon este abia la început, mai avem multe momente în care ne putem bucura împreună.

Pentru fanii fideli de acasă: vă aștept în continuare în număr cât mai mare la meciurile din București, echipa are nevoie de sprijinul vostru și îmi doresc să trăim multe victorii frumoase împreună.

Pentru fanii din întreaga țară: vom avea această caravană gândită împreună cu managerii mei Ana Luca și Virgil Stănescu și susținută de BRD Groupe Societe Generale care va merge cu mine la toate meciurile din deplasare și va organiza întâlnirile dintre mine și voi după terminarea meciurilor. E felul meu de a vă mulțumi pentru susținerea pe care mi-ați arătat-o chiar dacă de cele mai multe ori am venit ca adversară în orașele voastre.

Așadar, nu e momentul să fim triști (încă). Sezonul e lung și îmi doresc să avem cât mai multe momente memorabile împreună!”.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.